Cuvinte care rimează cu "furăm": (vezi și furam)

FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun) ? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

A FI sunt intranz. I. (cu funcţie de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea fiinţă; a fiinţa; a exista. ♢ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de faţă; a se găsi într-o anumită situaţie. Cartea este pe masă. Am fost la lucru. ♢ A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situaţie critică. 3) A-şi avea obârşia; a se trage; a proveni. De unde eşti? 4) A se afla în viaţă; a trăi; a vieţui. El nu mai este. ♢ Cât vom fi şi vom trăi până la sfârşitul vieţii. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut. ♢ A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcţie de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ şi urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ♢ A-i fi oarecum (a-i fi nu ştiu cum) a nu îndrăzni; a se ruşina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcţie de verb semiauxiliar) Era s-o păţească. Îi era a cânta. IV. (cu funcţie de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri şi timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire

A FURÁ fur tranz. 1) (bunuri care aparţin altcuiva) A-şi însuşi pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forţa); a răpi. ♢ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns şi cu dragoste. 2) fig. A lua pe neaşteptate sau pe nesimţite. Vântul i-a furat pălăria. ♢ ~ (cuiva) o sărutare a săruta pe neaşteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleşi fermecând. L-a furat frumuseţea naturii. ♢ ~ inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare