Filtrează după:
Gradul rimei
Număr de silabe
Parte de vorbire
Mergi la: definiții DEX și sinonime
Cuvinte care rimează cu "limba": (vezi și limbă)
SusRime de gradul 1:
SusRime de gradul 2:
SusRime de gradul 3:
porumba
strâmba
bomba
gamba
sucomba
tromba
stamba
lamba
plomba
catacomba
tumba
tulumba
hecatomba
cloamba
boamba
drâmba
rumba
trâmba
jamba
incumba
dezbumba
îmbumba
samba
flamba
scoroamba
columba
scroamba
saxotromba
surplomba
SusRime de gradul 4:
iarba
boaba
vorba
araba
silaba
proba
alba
podoaba
curba
slujba
soba
paguba
toba
graba
treaba
barba
buba
ba
aproba
baba
întreba
îngloba
laba
coliba
roaba
salba
dezaproba
holba
vrajba
îmbiba
scârba
gloaba
serba
inhiba
ciorba
turba
sârba
aba
degeaba
reproba
înșuruba
huluba
duba
perturba
taraba
amiba
naiba
înjgheba
jalba
gheba
îmbuiba
caraba
scoaba
masturba
zgaiba
tuba
nalba
halba
cocioaba
tolba
exacerba
garderoba
cujba
roiba
șuba
soarba
hruba
roba
cosoroaba
diatriba
monosilaba
conturba
hiba
recurba
încuiba
incuba
deșuruba
coarba
guba
încujba
șaiba
haraba
zurba
leoarba
engoba
izba
zgârcioaba
rubarba
jerba
broajba
sturluiba
intuba
exhiba
înierba
loba
lodba
ohaba
deroba
autoduba
ujba
dezinhiba
teorba
zdroaba
cuiba
subarba
coștoroaba
angoba
selba
contraproba
incurba
burba
solba
reînșuruba
geaba
contracurba
polaba
talaba
Sus
Sus
Definiții din DEX:
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.
A LIMB//Á ~éz tranz. (nave) A descărca, reîncărcând ulterior, pentru a-i permite trecerea printr-un loc puţin adânc. /Din limb
LÍMB//Ă ~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală şi servind la mestecarea, înghiţirea şi determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-şi muşca ~a a regreta vorbele spuse. A scoate ~a de un cot a) a gâfâi de oboseală; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful ~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea ~a lungă (a fi lung de ~) a) a avea înclinaţie spre pălăvrăgeală; b) a fi limbut. A avea mâncărime de ~ a nu fi în stare să păstreze un secret. A-şi pune frâu la ~, a-şi ţine ~a (după dinţi) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină. ~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeşte ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de ~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe ~ a-şi aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima. Pasărea pe (pre) ~a ei piere de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu ştie să tacă când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale şi având o structură fonetică specifică; limbaj. ~a unui popor. 3) Limbajul unei comunităţi umane constituite istoriceşte. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor şi ideilor. ~a surdomuţilor. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. ~a presei. ~a lui Creangă. ♢ (A spune ceva) cu ~ de moarte (a spune ceva) ca ultimă dorinţă, exprimată pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obţine informaţii despre armata inamică. 7) înv. Totalitate a oamenilor trăind pe acelaşi teritoriu, având în comun o cultură, o tradiţie, o credinţă; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemănător ca formă sau funcţie cu organul respectiv. ~a clopotului. ♢ ~a ceasornicului pendul al unui orologiu. ~ de încălţat obiect de metal sau de plastic, care serveşte la încălţat. ~a ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălţămintei în locul unde se petrec şireturile. ~i de foc flăcări de foc alungite. 9) Fâşie lungă şi îngustă (de pământ, de pădure, de apă etc.). 10): ~a-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri şi ţepoşi, cu flori albastre, roz sau albe. ~a-broaştei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată şi cu flori albe sau trandafirii, ce creşte prin locuri umede; limbariţă. ~a-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei. 11): ~ -de-mare peşte marin cu corpul oval şi asimetric, cu ambii ochi situaţi pe o singură parte, care trăieşte mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua
» mai multe definiții (dictionarroman.ro)LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.
A LIMB//Á ~éz tranz. (nave) A descărca, reîncărcând ulterior, pentru a-i permite trecerea printr-un loc puţin adânc. /Din limb
LÍMB//Ă ~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală şi servind la mestecarea, înghiţirea şi determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-şi muşca ~a a regreta vorbele spuse. A scoate ~a de un cot a) a gâfâi de oboseală; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful ~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea ~a lungă (a fi lung de ~) a) a avea înclinaţie spre pălăvrăgeală; b) a fi limbut. A avea mâncărime de ~ a nu fi în stare să păstreze un secret. A-şi pune frâu la ~, a-şi ţine ~a (după dinţi) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină. ~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeşte ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de ~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe ~ a-şi aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima. Pasărea pe (pre) ~a ei piere de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu ştie să tacă când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale şi având o structură fonetică specifică; limbaj. ~a unui popor. 3) Limbajul unei comunităţi umane constituite istoriceşte. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor şi ideilor. ~a surdomuţilor. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. ~a presei. ~a lui Creangă. ♢ (A spune ceva) cu ~ de moarte (a spune ceva) ca ultimă dorinţă, exprimată pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obţine informaţii despre armata inamică. 7) înv. Totalitate a oamenilor trăind pe acelaşi teritoriu, având în comun o cultură, o tradiţie, o credinţă; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemănător ca formă sau funcţie cu organul respectiv. ~a clopotului. ♢ ~a ceasornicului pendul al unui orologiu. ~ de încălţat obiect de metal sau de plastic, care serveşte la încălţat. ~a ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălţămintei în locul unde se petrec şireturile. ~i de foc flăcări de foc alungite. 9) Fâşie lungă şi îngustă (de pământ, de pădure, de apă etc.). 10): ~a-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri şi ţepoşi, cu flori albastre, roz sau albe. ~a-broaştei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată şi cu flori albe sau trandafirii, ce creşte prin locuri umede; limbariţă. ~a-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei. 11): ~ -de-mare peşte marin cu corpul oval şi asimetric, cu ambii ochi situaţi pe o singură parte, care trăieşte mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua
Sus
Sinonime:
LÍMBĂ s. 1. (LINGV.) (livr.) idiom. (O ~ romanică.) 2. (LINGV.) limba neogreacă = limba romaică; limba romaică v. limba neogreacă; limba veche slavă v. paleoslavă; limbă ariană v. limbă indo-ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-ariană = limbă ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-iraniană = limbă ariană, limbă indo-ariană. 3. v. limbaj. 4. v. exprimare. 5. arătător, (Transilv.) manoş, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) ţagăr. (~ la ceas.) 6. v. încălţător. 7. v. tăiş. 8. v. cuţit. 9. v. pisc. 10. (reg.) gârlici, pridvor, tindă. (~ la plasa de pescuit.) 11. v. bucată. 12. (BOT.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palmă. 13. (BOT.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbuşoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arăţel, boranţă, otrăţel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) pălămidă; limba-soacrei (Opuntia) = opunţia. 14. (IHT.) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) şoarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosă, şoarece-de-mare.
LÍMBĂ s. v. agavă, cambulă, cordar, cuvânt, glas, grai, gură, iscoadă, întinzător, naţiune, neam, popor, spion, strună, tastieră, termen, voce, vorbă.
» mai multe sinonime (dictionardesinonime.ro)LÍMBĂ s. v. agavă, cambulă, cordar, cuvânt, glas, grai, gură, iscoadă, întinzător, naţiune, neam, popor, spion, strună, tastieră, termen, voce, vorbă.