Cuvinte care rimează cu limba; rime cu limba
Rima este potrivirea sunetelor de după ultima vocală accentuată
Filtrează după: Gradul rimei   Număr de silabe   Parte de vorbire


Mergi la: definiții DEX și sinonime

Cuvinte care rimează cu "limba": (vezi și limbă)

Sus

Rime de gradul 1:

plimba alimba metalimba
Sus

Rime de gradul 2:

schimba preschimba jimba marimba
Sus

Rime de gradul 3:

porumba strâmba bomba gamba sucomba tromba stamba lamba plomba catacomba tumba tulumba hecatomba cloamba boamba drâmba rumba trâmba jamba incumba dezbumba îmbumba samba flamba scoroamba columba scroamba saxotromba surplomba
Sus

Rime de gradul 4:

iarba boaba vorba araba silaba proba alba podoaba curba slujba soba paguba toba graba treaba barba buba ba aproba baba întreba îngloba laba coliba roaba salba dezaproba holba vrajba îmbiba scârba gloaba serba inhiba ciorba turba sârba aba degeaba reproba înșuruba huluba duba perturba taraba amiba naiba înjgheba jalba gheba îmbuiba caraba scoaba masturba zgaiba tuba nalba halba cocioaba tolba exacerba garderoba cujba roiba șuba soarba hruba roba cosoroaba diatriba monosilaba conturba hiba recurba încuiba incuba deșuruba coarba guba încujba șaiba haraba zurba leoarba engoba izba zgârcioaba rubarba jerba broajba sturluiba intuba exhiba înierba loba lodba ohaba deroba autoduba ujba dezinhiba teorba zdroaba cuiba subarba coștoroaba angoba selba contraproba incurba burba solba reînșuruba geaba contracurba polaba talaba
Sus

Definiții din DEX:

LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

A LIMB//Á ~éz tranz. (nave) A descărca, reîncărcând ulterior, pentru a-i permite trecerea printr-un loc puţin adânc. /Din limb

LÍMB//Ă ~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală şi servind la mestecarea, înghiţirea şi determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-şi muşca ~a a regreta vorbele spuse. A scoate ~a de un cot a) a gâfâi de oboseală; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful ~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea ~a lungă (a fi lung de ~) a) a avea înclinaţie spre pălăvrăgeală; b) a fi limbut. A avea mâncărime de ~ a nu fi în stare să păstreze un secret. A-şi pune frâu la ~, a-şi ţine ~a (după dinţi) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină. ~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeşte ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de ~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe ~ a-şi aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima. Pasărea pe (pre) ~a ei piere de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu ştie să tacă când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale şi având o structură fonetică specifică; limbaj. ~a unui popor. 3) Limbajul unei comunităţi umane constituite istoriceşte. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor şi ideilor. ~a surdomuţilor. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. ~a presei. ~a lui Creangă. ♢ (A spune ceva) cu ~ de moarte (a spune ceva) ca ultimă dorinţă, exprimată pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obţine informaţii despre armata inamică. 7) înv. Totalitate a oamenilor trăind pe acelaşi teritoriu, având în comun o cultură, o tradiţie, o credinţă; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemănător ca formă sau funcţie cu organul respectiv. ~a clopotului. ♢ ~a ceasornicului pendul al unui orologiu. ~ de încălţat obiect de metal sau de plastic, care serveşte la încălţat. ~a ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălţămintei în locul unde se petrec şireturile. ~i de foc flăcări de foc alungite. 9) Fâşie lungă şi îngustă (de pământ, de pădure, de apă etc.). 10): ~a-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri şi ţepoşi, cu flori albastre, roz sau albe. ~a-broaştei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată şi cu flori albe sau trandafirii, ce creşte prin locuri umede; limbariţă. ~a-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei. 11): ~ -de-mare peşte marin cu corpul oval şi asimetric, cu ambii ochi situaţi pe o singură parte, care trăieşte mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua

» mai multe definiții (dictionarroman.ro)
Sus

Sinonime:

LÍMBĂ s. 1. (LINGV.) (livr.) idiom. (O ~ romanică.) 2. (LINGV.) limba neogreacă = limba romaică; limba romaică v. limba neogreacă; limba veche slavă v. paleoslavă; limbă ariană v. limbă indo-ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-ariană = limbă ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-iraniană = limbă ariană, limbă indo-ariană. 3. v. limbaj. 4. v. exprimare. 5. arătător, (Transilv.) manoş, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) ţagăr. (~ la ceas.) 6. v. încălţător. 7. v. tăiş. 8. v. cuţit. 9. v. pisc. 10. (reg.) gârlici, pridvor, tindă. (~ la plasa de pescuit.) 11. v. bucată. 12. (BOT.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palmă. 13. (BOT.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbuşoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arăţel, boranţă, otrăţel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) pălămidă; limba-soacrei (Opuntia) = opunţia. 14. (IHT.) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) şoarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosă, şoarece-de-mare.

LÍMBĂ s. v. agavă, cambulă, cordar, cuvânt, glas, grai, gură, iscoadă, întinzător, naţiune, neam, popor, spion, strună, tastieră, termen, voce, vorbă.

» mai multe sinonime (dictionardesinonime.ro)
Sus

Cuvinte vecine:

0.002s